XIV
Ca să-ți vrăjesc singurătateaVenii cu cînturi cari-ncet
Suspină limpezi pe ghitare
Ah, ese luna din boschet!
Şi ca să dau avînt visărei,
Din flaut note argintii
Se-nalţă-n seara parfumată
Strălucitoare şi sglobii.
Iar ca să dau serbărei mîndre
Din vremi păgîne, dulci fiori,
Pusei pe frunte mea senină
Cununi de crini mirositori.
Peste balconul de ghirlande
Te-apleci şi stai pierdută-n vis
Ca o coloană de lumină
Într-un amurg de paradis.
Dar de-ai lăsa să-ţi cadă roza
Ce sîngerată-ţi stă în mîni
Şi-ai tremura din înălţime
Privirea ochilor stăpîni.
Pe încordate struni de harpe
Ce plîng de dor abia-nflorit,
S-ar vesteji sărmana floare
C-un vaet trist şi prelungit.
Şi-n noaptea caldă, visătoare,
Înfiorat nebunul cînt,
S-ar pierde-n umbra viorie
Pe aripi sprintene de vînt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu