Melancolia adoratei
Cu mîini întinse, obosite,
În ceasul sfînt al înserărei
La ţărm de ape liniştite.
Eu o cunosc. Odinioară
În vremea negrelor vedenii
Simţeam ce dulce mă doboară
Cu-o tremurare cald-a genii.
Căci obosit am fost si-n minte
Torturatorul vis chimeric
M-a îndemnat mereu-nainte
Pierdut în marea de-ntuneric.
La poarta alb-a fericirei
Acuma bat ca-n aiurare,
Doritul ceas al mîntuirei
L-aştept în calda tremurare.
Mi-e fruntea arsă şi-negrită
De-aşa de lunga aşteptare
Şi gura mea e ofilită
Chemînd suprema sărutare.
Melancolia adoratei
Cu mîini, obosite,
O simt ca-n ceasul înserărei
La ţărm de ape liniştite.
Cu mîini întinse, obosite,
În ceasul sfînt al înserărei
La ţărm de ape liniştite.
Eu o cunosc. Odinioară
În vremea negrelor vedenii
Simţeam ce dulce mă doboară
Cu-o tremurare cald-a genii.
Căci obosit am fost si-n minte
Torturatorul vis chimeric
M-a îndemnat mereu-nainte
Pierdut în marea de-ntuneric.
La poarta alb-a fericirei
Acuma bat ca-n aiurare,
Doritul ceas al mîntuirei
L-aştept în calda tremurare.
Mi-e fruntea arsă şi-negrită
De-aşa de lunga aşteptare
Şi gura mea e ofilită
Chemînd suprema sărutare.
Melancolia adoratei
Cu mîini, obosite,
O simt ca-n ceasul înserărei
La ţărm de ape liniştite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu