duminică, 26 februarie 2012

Fecioara în alb - IV


Melancolia adoratei
Cu mîini întinse, obosite,
În ceasul sfînt al înserărei
La ţărm de ape liniştite.

Eu o cunosc. Odinioară
În vremea negrelor vedenii
Simţeam ce dulce mă doboară
Cu-o tremurare cald-a genii.

Căci obosit am fost si-n minte
Torturatorul vis chimeric
M-a îndemnat mereu-nainte
Pierdut în marea de-ntuneric.

La poarta alb-a fericirei
Acuma bat ca-n aiurare,
Doritul ceas al mîntuirei
L-aştept în calda tremurare.

Mi-e fruntea arsă şi-negrită
De-aşa de lunga aşteptare
Şi gura mea e ofilită
Chemînd suprema sărutare.

Melancolia adoratei
Cu mîini, obosite,
O simt ca-n ceasul înserărei
La ţărm de ape liniştite.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu