sâmbătă, 25 februarie 2012

Cînd vioarele tăcură - XV


XV
Amurgul are astăzi luciri ca de mătasă
Pe care lunecară mîni albe de prinţese,
Și-n faldurile cari pe-albastre culmi se lasă
Scînteie pietre scumpe din stofe vechi şi-alese.

Ci mîndră de durerea-i în purpura de seară,
Cetatea arde facle pe turlele-nnegrite
Pe cari vechi coroane de slavă seculară
Topeau de aur raze în zile fericite.

Pe surele frontoane a vechilor palate
Un vis de răzvrătire a pus o-nfiorare,
Iar florile-n grădină stînd pale şi uitate
Se plîng în invocarea lucirilor de soare.

Cîntări voievodale sunară-n amurgire
Cu glas de altădată umplînd singurătatea,
Și-n notele lor grave de-adîncă tînguire
Colinele ascultară cum moare-ncet cetatea.

Și turlele părură ca brațe desperate
Întinse-n frămîntare spre cerul azuriu;
Străvechea frumuse
țe murea pe înserate
Și sufletul cetăței se plînse-ntr-un tîrziu.

Ah, cîntul răzvrătirei în seara somptuoasă
Și turlele-nălțate spre cerul cel senin
Cînd pacea cade lină din falduri de mătasă
Și limpede ca roua pe albe flori de crin!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu