duminică, 26 februarie 2012

Fecioara în alb - XVI


XVI
Noapte ochilor albaştri ți se-ntunecă şi cade
Liniştită şi măreaţă cu încete, dulci sacade,
Iar adîncul lor de patimi şi de doruri nepătrunse
Cari zac întunecate în adâncurile-ascunse
Ale visului de aur din iubirile-asfinţite
Cu icoane-abia zărite şi cu nume cald şoptite.
Şi din taina lor ce vine arzătoare şi profunda
Ca un sol primăvăratec,cu un glas încet de undă
Bruna patina răsare cu-nţelesuri vechi, păgîne,
De înfioră-n voluptate ruga nopţilor batrîne.
Vîntul serei îşi trimise blînd şăgalnicii fiori
Printre frunzele de cypresi, peste tinerele flori;
Trandafirii scuturat-au sîngeratele petale
Ce căzură-nvineţite de cruzimea buzei tale
Şi pieriră risipite pe cărarea fermecată
De luciri misterioase şi de umbra parfumată.
Numai tu rămîi pe gînduri fără veste înţeleaptă
Şi surîzi neştiutoare ca o statuă de dreaptă,
Templu alb, stăpînitoare către care se-ndreptară
În zadar cerşiri din ochii ce-al tău farmec indurară.
Căci mă turburi ca şi noaptea ce imensă, nesfîrşită,
Îşi desfăşura aripa peste lumea adormită.
De sculptează-n umbra neagră marmoreicul tău sîn
Şi-a mea frunte ce se-nclină ca un trist şi palid crin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu