duminică, 26 februarie 2012

Fecioara în alb - I


La Sinaia-n mănăstire
De sub arcul cărunţit
Luminos de fericire
Sboară cîntul potolit.
     
Către bolta azurie
Se înalţă aruncînd
Blondul val de poezie
Peste straniul meu gînd.

Pun făcliile de ceară
Faţa negrului altar,
Într-o vie, calda pară
Ca într-un nimb de aur clar,

Şi pe frunţile plecate
În ploioase rugi ferbinţi,
Cade trista voluptate
Din adîncii ochi de sfinţi.

La Sinaia-n mănăstire
Ochii trişti şi chinuiţi
Peste file de psaltire
Se apleacă linistiţi.

Peste toţi s-abate clipa
Albelor înfiorări,
Ruga-şi tremura aripa
Blîndelor înduioşări.

Stinsă-i flacăra de vise
Din trecutul greu şi-amar,
Crini cu florile deschise
Plîng la umbra de altar.

Şi din bolta înstelată
A bisericii, încet
Cade pacea fermecată
Peste tragicul poet.
 
La Sinaia-n mănăstire
Sub căruntul arc oval
În de aur poleire
Apăru profilul pal.

Pală-n rochia ei albă
Sta fecioara ca un crin,
Întrupare fină, dalbă
Dintr-un vis de cherubin.

De sub greaua boltă parcă
Tresărit în mine lin
Visul blîndului Petrarca
Îmbătat de cer senin.

Şi-a mea frunte idolatră
Am plecat-o pocăit
Peste recea, veche piatră
De sub arcul cărunţit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu