X
Și nota fu din nou sonoră
Şi gravă ca o invocare
A dragostelor triumfiale
La singuratece altare.
Părea o mare-nvăpăiata
Măreaţa bolta purpurie
Scăldarea-n aurul de seară:
Un cer de veche tragedie.
Plutea o-ntinsă dezolare
Ca o mînie aruncată
În şoapta vînturilor triste:
Pîangea Isolda sbuciumată.
,Tristan! Din ceasurile sfinte
Tortura dulce mi-o revarsă;
Din lanţuri grele îţi apleacă
Spre mine fruntea ta cea arsa!’
Şi nota fu şi mai sonoră
Şi gravă ca o renunţare
La dragostele ce-au fost plînse
În cea din urmă îmbrăţişare.
,Isolda! Albă ca o rugă,
O, lasă zilele-asfinţite;
E noapte neagră al meu suflet
Şi plîng cîntările iubite!’
Şi nota fu şi mai sonoră
Şi gravă ca o blestemare
A dragostelor sîngeroase
În greul ceas de remuşcare.
Şi gravă ca o invocare
A dragostelor triumfiale
La singuratece altare.
Părea o mare-nvăpăiata
Măreaţa bolta purpurie
Scăldarea-n aurul de seară:
Un cer de veche tragedie.
Plutea o-ntinsă dezolare
Ca o mînie aruncată
În şoapta vînturilor triste:
Pîangea Isolda sbuciumată.
,Tristan! Din ceasurile sfinte
Tortura dulce mi-o revarsă;
Din lanţuri grele îţi apleacă
Spre mine fruntea ta cea arsa!’
Şi nota fu şi mai sonoră
Şi gravă ca o renunţare
La dragostele ce-au fost plînse
În cea din urmă îmbrăţişare.
,Isolda! Albă ca o rugă,
O, lasă zilele-asfinţite;
E noapte neagră al meu suflet
Şi plîng cîntările iubite!’
Şi nota fu şi mai sonoră
Şi gravă ca o blestemare
A dragostelor sîngeroase
În greul ceas de remuşcare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu