duminică, 26 februarie 2012

Fecioara în alb - X


X
Și nota fu din nou sonoră
Şi gravă ca o invocare
A dragostelor triumfiale
La singuratece altare.

Părea o mare-nvăpăiata
Măreaţa bolta purpurie
Scăldarea-n aurul de seară:
Un cer de veche tragedie.

Plutea o-ntinsă dezolare
Ca o mînie aruncată
În şoapta vînturilor triste:
Pîangea Isolda sbuciumată.

,Tristan! Din ceasurile sfinte
Tortura dulce mi-o revarsă;
Din lanţuri grele îţi apleacă
Spre mine fruntea ta cea arsa!’

Şi nota fu şi mai sonoră
Şi gravă ca o renunţare
La dragostele ce-au fost plînse
În cea din urmă îmbrăţişare.

,Isolda! Albă ca o rugă,
O, lasă zilele-asfinţite;
E noapte neagră al meu suflet
Şi plîng cîntările iubite!’

Şi nota fu şi mai sonoră
Şi gravă ca o blestemare
A dragostelor sîngeroase
În greul ceas de remuşcare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu