duminică, 26 februarie 2012

Fecioara în alb - XII


XII
Apune soarele pe dealuri
În slava purpurei de sînge
Și răsunînd adînc din valuri
Doineşte-un glas şi parc-ar plînge;
De simți o caldă adiere
Trecînd pe fruntea ta curată
Ca şi o şoaptă care piere
Sub bolta serei înstelată,
ştii că-i ruga mea senină,
Ca visul nopților de vară,
Ce se înalță-n umbra lină
În ceasul jertfelor de seară.

De vezi plutind pe blonda rază
O umbră albă visătoare
Și crezi că-i îngerul de pază
Cu aripi lungi ocrotitoare,
Să nu te-nşeli, căci visu-mi trece
În zborul său primăvăratec,
Și-i tot aşa de alb şi rece,
Cînd se înalță singuratec.
Spre marea boltă luminoasă.
Făcînd durerea mai amară
Și amintirea mai duioasă
În ceasul jertfelor de seară.

Și dacă roua clară cade
Frumoşii ochi adînci de-i scaldă.
Cînd treci sub vechile arcade
În parfumata noapte caldă,
Nu-i roua rozelor în floare
Căzută-n nopțile cu lună,
Nici plînsul dulce de izvoare,
Ci e iubirea mea nebună,
Căci lacrimi mari şi tăinuite
Ca roua limpede şi rară
Coboară-ncet şi liniştite
În ceasul jertfelor de seară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu