sâmbătă, 25 februarie 2012

Cînd vioarele tăcură - VIII


VIII
Femei cu flori aprinse trecură pe-noptate
Și paşii lor de umbră pe căi nemaiumblate
Sunară trişti ca viersuri din cîntecul uitat.

Mantile fluturate în acea tristei seri,
Mantile fluturate ca visuri uşurele,
Lăsară vechi parfumuri pe visurile mele
Trezind din nou suspinul trecutelor dureri.

Seri triste coborîră pe visu-mi vechiu şi sfînt,
Seri triste ca un flaut ce plînge-n depărtare:
Păreau o liturghie la veştede altare
Şoptită-n dulce tremur la umbră de mormînt.

Acorduri rătăcite din imnul părăsit,
Acorduri rătăcite ca suflete-osîndite
Căzură greu ca stoluri de păsări pribegite
Iar sufletu-mi se plînse pe-amurgul ostenit.

Şi ea veni cu braţe lăsate trist în jos,
Şi ea veni: din neguri o umbră evocată,
Un cîntec de ţări calde pe-o inima-ntristată,
Pe valuri de-ntuneric un blînd copil sfios.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu