sâmbătă, 25 februarie 2012

Cînd vioarele tăcură - II


II
Și flautul magic vorbi; tremurată
O notă stîngace sălta peste clape
Ca vocile stinse în murmur de ape
Și-ncet simfonia căzu întristată.

Plutea o durere ca-n tainele sfinte
Pe sala cea veche şi-n flăcări aprinse
Murea ziua albă pe stofele-ntinse
Iar flautul magic plîngea înainte.

Mănunchiuri albastre de mici viorele
Lăsară parfumuri subtile şi clare
În preajmă: o dulce şi caldă-ntristare,
Și nota uşoară lovea în perdele.

Ea sta glorioasă ca-n razele sfinte
Și iată! În vraja de note uşoare
Iubeam pe frumoasa etern visătoare;
Iar flautul magic plîngea înainte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu