duminică, 26 februarie 2012

Fecioara în alb - V


V
O, marile pasionate,
O, tragicile Magdalene,
Femei etern îndurerate
Ca nişte triste cantilene.

Au urmărit pe drumuri grele,
Ca o lumină ce s-aprinde
În noaptea neagră, fără stele,
Ceea ce nu se poate prinde.

Cu mîni întinse înainte,
Cu ochii negri de păcate,
Au rătăcit purtînd în minte
Supremul vis de voluptate.

Şi tremurînd în adorarea
Întunecatelor abisuri
S-au depărtat în căutarea
De tăinuite paradisuri.

Le-am însoţit, erau frumoase
Şi gestul lor de stăpânire
Punea pe buzele-mi setoase
A voluptăţii amăgire.

Dar mă întorc din lunga cale
De visuri roşii sîngerată,
Mi-e dor de-un cîntec plin de jale,
De-o adiere parfumată.

S-ascult cuvintele grăite
Ca într-un imn de fericire
Asemeni rugilor şoptite
Sub vechiul arc de mănăstire.

Pe cînd deasupra aplecată
În semn de veşnică iertare
Va coborî înseninată
Privirea albelor fecioare.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu