sâmbătă, 25 februarie 2012

Cînd vioarele tăcură - III


III
Cîntarea care n-a fost spusă
E mai frumoasă ca oricare,
Misterul ei e o beţie
De voluptoasa-ndurerare.

În nota sfîntă care piere
În tremurările sfioase
A unor rugi de Magdalene
Curg clare lacrimi preţioase

Dar în cîntarea fără nume
Ascunsă-n negrele vioare,
E-o tragedie tăinuită;
Plîng albe vise moarte-n floare.

Tristeţea lor neprihănită
Atît e de chinuitoare
Că pune-n suflete pătate
O mistică înfiorare.

Şi o chemare zace-n ele
De-o zdrobitoare nostalgie:
Tortura ei necunoscută
Este suprema poezie.

Şi cel menit să ducă dorul
Cîntarei sfinte şi alese
Îşi simte inima cuprinsă
De suferinţi neînţelese.

În flacăra nemistuită
S-aprinde sufletul şi arde
Şi moare dornic de misterul
Cîntării stranii de pe coarde.

Ah, cînd în inemi sbuciumate
Orice dorinţe-ncet se curmă,
Sdrobiţi vioara fermecată:
Grozav e cîntecul din urmă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu