sâmbătă, 25 februarie 2012

Cînd vioarele tăcură - XIII


XIII
Parfumul ei se-nalţă-ncet tremurător în seara clară,
Parfum de blondă visătoare într-un amurg de primăvară
Ce-adoarme lin şi întristat, pe-un cer de purpură şi aur.
În taina pacei vesperale ce-a resfirat al ei tezaur
De-azur şi raze pe-nălţime, parfumul cald si-ameţitor
Şi raspîndeşte-n note clare: o simfonie în re minor
Pe care-un zeu poet şi trist a făurit-o-n deşteptarea
Dintr-o visare depărtată şi nepătrunsă ca şi marea
Sub vraja cîntului de-argint se-aprind pe culmile albastre
Surîzătoare şi senine, blînd scînteierile de astre.
Făclii ce ard din vecinicie în sfîntul templu închinat,
Cu-n gest de veche adorare, strălucitorului păcat;
De pe altarul părăsit pe care moare amintirea
Frumoasei blonde visătoare şi-apune palida iubire.
Zaimf de vis fluturător,un gînd uşor se mlădiază
Spre tremurările de stele ce jertfa patimei veghează.
Ca doua braţe ostenite şi îndreptate către cer,
În evocarea luminoasă a durerosului mister
Parfumul ei se-nalţă trist. O, sărutarea depărtată
Ce reînvie voluptoasa cu gingaşia de-altădată,
Şi ochii mar, glauci ş-adanci ca undele-nfiorătoare
Şi-mbrăţişările nebune-n fuga lor istovitoare
Şi dulcii crin ce surîdeau peste petalele lor albe
Visînd în somn visări păgîne cu nimfe goale şi rozalbe!
Parfumul lor torturător se-nălţa alb în seara clară,
Parfum de blondă-namorată-ntr-un amurg de primăvară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu