duminică, 26 februarie 2012

Fecioara în alb - XIX


XIX
O, ceasul trist al renunțării
Pe frunți a pus melancolii
Și-n glas fiorul înserării
Cu dureroase nostalgii.

E oare imnul de-ngropare
A fericirilor sfîrşite
Sau e durere viitoare
Căzînd pe visuri chinuite?

Ah, de-am fi mers pe drumul vie
ții
În mîini cu albe flori de crini
Pierduți în zarea dimineței
Cu visuri blonde-n ochi senini!

Ne-am fi pierdut în adorarea
Eternei sfinte simfonii
Ce-ar fi vărsat-o depărtarea
Pe fruntea noastră de copii,

Ci tu rămîi figura clară
Și albă-n rochia ta pală:
O fină marmoră-ntr-o seară
De o tristețe ideală,

La care-n calea depărtată
În întunerec mă închin
‘Nălțînd privirea-ntunecată
De trist şi dornic pelerin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu